Cu… pahare si prosoape

toamna-la-cluj

E toamnă colorată și în acest anotimp mă gândesc mereu la greierul lui Topârceanu… Nu, nu mă gândesc cu compătimire ci cu admirație. F. B. pentru distracție și veselie ori de câte ori se poate. Tot ce este de făcut tot eu fac, nu vine nimeni să lucreze în locul meu dar viața trebuie trăită la maxim. Amintirile din zilele de vacanță țin de cald acum!

 

foto-1

 

Sunt locuri, acolo în sud, unde oamenii pot să uite de agitația zilnică. Nu au o viață de ″greier″ dar știu să se bucure de fiecare zi.

foto-4
Toamna vine și la noi, la munte, dar am impresia că aici este o viață de ″furnică″. Ideea de a trăi viața la maxim este dată uitării uneori. Apare întrebarea: Este mai bine așa?


foto-3
Viața trăită în forme regulate, în alb și negru, în 0 și 1, fără compromisuri. Decât o viață întreagă cioară mai bine o zi vultur.
foto-2Aici este o imagine de la Delphi, acolo unde a fost (sau poate mai este) oracolul. Ce trebuie să faci sau cum trebuie să faci ca să lași o asemenea urmă? Cum crezi că au fost cei care au lăsat urmele astea?
foto-7Există o metodă să ai mintea limpede ca apa aceasta? Limpede și să o menții cât mai mult timp așa. Cred că fiecare încearcă în feluri diferite, dar cine poate evalua rezultatul?
foto-6Este bine să vezi locuri frumoase, lucruri frumoase, oameni frumoși. Ce ar fi dacă de mâine am vedea numai ce este frumos?

foto-5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Oare am pierdut 3 minute sau am visat? Orice lucru frumos a fost odata vis.

Comments are closed.